Da! Caut lăudători! Am ajuns la concluzia asta în timp ce mâncam o ciorbă de văcuță de la mama soacră şi încă mă uitam cu uimire la nişte copaci care au apărut din senin în raza mea vizuală imediat ce am terminat de spălat geamurile de la bucătărie.
M-am mutat în acest apartament anul trecut în februarie. Curățenia trebuia făcută de cei doi „hăndrălăi” cu care locuiesc, iar eu trebuia să vin cu bebeluşul de 3 luni la subsuoară şi cu lucrurile în spinare, gata să fac dezordine şi mizerie. No, când am ajuns, mi-am cules fața de pe jos timp de 3 zile şi 3 nopți. Pentru ei, curățenia a însemnat dat cu aspiratorul şi mopul. Şi geamurile? Şi dulapurile? Şi baia? Şi perdelele? Şi balconul? Şi cămara? Şi covorul? Şi canapeaua?
Ei bine, dupa aproape un an, am reuşit să dau jos scoarța de jeg de pe geamuri: geamurile din sufragerie au fost spălate în decembrie de către băieți la amenințarea că nu voi face bradul în astfel de condiții „mizere”. În dormitor le-a început soțul ieri, dar l-am zburat de acolo că le migălea prea mult şi eu, de când am copil, trebuie să fac totul în grabă. D-aia nu suport butonul de slow motion. Şi azi, am făcut geamurile de la bucătarie. Ce lumină! Ce peisaj! Chiar stau la munte, nu în grotă!
Imediat ce am terminat geamurile, am simțit nevoia să fac o poză şi să i-o trimit lui Adi cu  mențiunea: ” când vii acasă, să nu dai comandă de geamuri; sunt curate, nu sparte!” În timp ce îi scriam mă şi gândeam la posibile răspunsuri de laudă. Dar, pe bune, frățioare, în halul ăsta am ajuns? Să cerşesc o laudă pentru ceva atât de normal? Şi mi-am dat seama că de căte ori am o zi mai solicitantă fizic sau fac ceva ce tot amân de luni de zile, țin morțiş să povestesc de-a fir a păr cum am facut eu acel ceva; cum am  început azi curățenia şi am terminat-o poimarți; sau cum am fost şi cu cățel, şi cu purcel la piață şi am venit cu căruciorul plin, apoi mi-am exersat muşchii pe scări, în sus şi în jos, ca să duc copilul, apoi cumpărăturile, apoi căruciorul. Şi toate astea ar fi bine să le ştie tot mapamondul! De parcă sunt unică! De parcă doar la mine e veşnic dezordine şi scrâşnesc firimiturile sub papuc imediat ce am făcut curat. Ştiu că nu e doar la mine pentru că citesc bloguri de mămici şi mă regăsesc în tot ceea ce scriu ele acolo legat de timp, curățenie, unghii lăcuite şi tufişuri pe picioare.
Dar, degeaba încerc eu să fiu modestă şi să nu cer laude, pentru că nu mă pot abține! Momentan, asta este viața mea: bebeluşeală, mâncare pe pereți, zoaie pe dulapuri, ghete în pat, cårpe de şters praful, munți de vase care aşteaptă să vină vreun duh să le spele, cumpărături de pe unde apuc. Şi dacă asta este munca mea, mă aştept ca pentru ea să am parte de mici  laude din când în când. Un „Mmmm, ce bine miroase mămăliga aia! Ce tare eşti că ai reuşit să găteşti şi azi!” îmi creşte stima de sine, îmi dă energie şi îmi stimulează apetitul pentru glume.
Dacă simțiți nevoia să vă lăudați cu ce vreți voi, vă stau la dispoziție cu plăcere!

Sursa foto: Aici

Publicitate