Așteptam Dragobetele cu o oarecare nerăbdare doar ca să văd dacă voi face ce am zis aici, nicidecum ca să petrec o seara magică, de neuitat, plină de romantism alături de soțul meu sau ca să primesc vreun cadou însiropat. De două săptămâni mă lupt cu un frigider plin de tot felul de prăjituri ( aşa se asigură unele mame că odraslele lor vor mânca ceva până la urmatoarea venire acasă). La ce bun să mai fac şi eu o prăjitură? Aşa că m-am gândit să fac ceva ce îi place lui Adi mult şi nu are parte decât foarte rar, atât de rar încât pot spune că niciodată. E vorba de ” ceva prăjeală”: un cartofior prăjit cu o cărniță şi mai prăjită. Am decis că în seara lui Dragobete îl voi întâmpina cu cartofi prăjiți, brânză rasă pe deasupra şi un ou ochi în vârf. Nu pot să neg că mie nu îmi surâdea acest meniu. Prăjeala e prăjeală, e cea mai gustoasă!
Toate bune şi frumoase până în ziua cu pricina. Felix a fost mai agitat decât sunt obişnuită, eu muream de somn, Adi a zis că ar avea ceva treabă după serviciu dar dacă am ceva în plan vine acasă. Pentru că nu m-a sunat într-un moment chiar bun i-am răspuns nervoasă că nu fac nimic, eu vreau să dorm. Ce a mâncat, totuşi? Ciorbă de fasole boabe. Deci, Dragobetele a rămas pentru a doua zi.
A doua zi, Adi a plecat cu noaptea în cap şi s-a întors tot cu ea în cap. La 9 seara eu eram iară cu nervii…” prăjiți” şi în continuare cea mai mare dorință a mea era să dorm. Iar la ora aia doctorii spun că  nu e indicat să mănânci chestii din astea. Cu ce s-a ales Adi până la urmă? Cu ciorbă de fasole boabe. Pentru că eu chiar vroiam ca anul ăsta dragostea să treacă prin stomac, mi-am jurat că duminică fac meniul „bombă”.
Duminică….am fost ocupați, am fost la cumpărături, cu Felix afară, nu am putut sta acasă să gătesc. Acest lucru a stârnit în Adi instinctul de supraviețuire: gătesc eu, şi nu voi face ciorbă de fasole, fii sigură! Deja mi se ridicase părul pe spinare gândindu-mă că acuș îmi trântește pe masă un mistreț. Voi face mazăre cu pui! Super! A dat norocul peste mine, nu am nimic de făcut! Felix a fost maxim, a dormit patru ore, timp în care bucătarul chef a făcut mazăre cu pui, iar eu am făcut o baie luuuuuungă şi relaxantă, apoi vreo 3 ore mi-am stricat veselia uitându-mă de creşe şi grădinițe.
După ce mazărea a fost finalizată cu succes, bucătarul a plecat de acasă, probabil să îşi aerisească hainele „bune” cu care a gătit. Na, nu putea să gătească orişicum îmbrăcat. Cu greu l-am convins să îşi dea papionul jos.
Deşi aveam acum mâncare, eu mă simțeam vinovată că nu îmi dovedisem dragostea față de soțul şi prietenul meu. Cănd am ochit pe geam maşina, m-am şi apucat, cu copilul în cârcă, să curăț doi cartofi. Numai bine că Felix era iar pus pe baterii şi Adi a ales să îşi facă singur cartofii alături de care a stat şi un cârnat care nu semăna deloc a ou. În timp ce mânca îl tot auzeam mormăind, am bănuit că de plăcere. Concluzia a fost năucitoare: n-au fost deloc buni cartofii aştia!
Puşca lui Pintea! La anul îi cumpăr o şurubelniță, o bormaşină sau….mai bine îi dau un pupic şi o îmbrățişare, până la urmă dragostea aia adevărată nu trece nici prin stomac, nici prin buzunar.
Deşi nu îi acord o importanță prea mare, mă bucur că există o zi a iubirii. Un motiv în plus de a petrece o zi faină alături de partener, de a face ceva ce nu facem în fiecare zi, de a ne spune cuvinte , adică „acele cuvinte”,  pe care poate nu le-am mai rostit de mult timp. Pentru unii poate e o zi care le dă curajul să-şi ceară iertare sau să ierte; sau poate să-şi mărturisească dragostea ținută „la răcoare în beci”; sau poate să-şi revizuiască viziunea despre sine, să se iubească mai mult pe sine, să-şi cumpere o floare sau un vin şi să cinstească bucuria de a fi. Dragobetele poate fi pentru orice e bun, frumos, aducător de bucurie şi zămbete.

Sursa foto: Aici

Publicitate