De ce îmi place la mama mea acasă? Pentru că acasă la mama mea sunt pur şi simplu un copil și nu am nicio treabă de făcut, nici măcar de învățat.  Grija gătitului  și a curățeniei zace undeva pe o insulă pustie, nedescoperită încă, nici măcar de Magellan (apropo, Descoperă.ro spune că el este  cel mai mare explorator al tuturor timpurilor). Sunt doar o căpuşă care aşteaptă bine înfiptă în confortul casei părintești să vină vremea întoarcerii la Braşov ca să crape.

 Acum stau la mama mea o săptămână. Singura mea responsabilitate este să îi dau lui Felix mâncarea pregătită de mama sau mamaia, să-l scot afară, să-l schimb şi să-l culc. Nici de joacă nu-mi mai fac probleme, căci tata e pe post de clovn, iar eu stau belită în telefon sau îmi petrec timp de calitate prin frigider şi cămară.

 De curățenie…numai de bine! Deşi mama vede o tragedie într-un smoc de praf, care oricum îşi face apariția în primele 24 de ore de la curățenie, mie, acasă, și praful mi se pare curat și pus la locul lui.

 La mâncare, n-ar trebui să zic nici „chiț” pentru că aragazul merge continuu, frigiderul e plin ( şi aproape plin în săptămânile de post), farfuria îndesată cu mâncare mă aşteaptă pe masă, aroma cafelei mă gâdilă până în tălpi în fiecare dimineață, iar în cămară găsesc mereu ceva în care să-mi bag mustățile: ciocolată, biscuiți, alune, nuci, migdale, halva, rahat, eugenii, napolitane, compoturi şi gemuri.

 Cât doarme cel mai iubit copiluț din lume, eu stau şi tai frunză la câinii de pe internet, mă duc prin magazine, mă uit cu uimire şi nostalgie la mine, cea din albumele foto; mă țin ca un scai după mama și o toc la cap, o întreb ce făceam eu cînd eram de vârsta lui Felix, iar ea, în timp ce înghite  îngrijorată o pastilă pentru memorie, spune că nu mai știe nimic.

 Îmi place să mă mai plimb cu Felix pe drumul către grădinița și scoala mea, nu că mi-e dor de ele pentru că oricum le-am urât de la început până la sfârșit, ci pentru că am fost odată copil și lumea îmi părea mare, dinamică și ceva mai bună. Chiar azi am fost într-un părculeț în care, pe vremea mea, leagănele și toboganul uriaș erau de toată jalea, dar pentru  noi erau mișto și cașto. Acum sunt locuri de joacă noi, iar nisipul e plin de…”noroc” pisicesc și câinesc, o parte din el  aducându-l și eu acasă 😀

Lăsând la o parte micile conflicte dintre cele  trei generații, grijile fiecăruia, dorința de a mai fi lăsat în pace din când în când, acasă la mama mea e locul unde nimic rău nu se poate întâmpla, unde viața e mai lină, unde totul se învârte în jurul meu, iar eu mă simt ca un crin în floare.

Sursa foto: aici

Publicitate