Pot spune că beau cafea din fragedă pruncie. Când eram mică,mică, de vreo 10-12 ani, mătuşa mamei mele, care stătea gard în gard cu bunica la care îmi petreceam vacanțele de vară, mă servea aproape zilnic cu o cafeluță dulce. Îmi plăcea la nebunie şi gustul, şi faptul că era un secret ținut departe de mamaia, deşi mereu mă „mirosea” în ciuda jurăminților mele că nu ştiu ce gust are cafeaua.

Pe perioada facultății dragostea pentru cafea a fost pe interes, căci o consumam doar ca să mă amăgesc că nu mi-e somn şi nici lene să învăț în timpul sesiunilor.

Când traiul pe cârca părinților a luat sfârşit ( aiurea! încă stau foarte confortabil pe cârca lor!) cafeluța a devenit prietena mea fără de care nu concep să încep ziua pentru că ea e bună, e o rutină ce-mi face bine, înseamnă că încă e pace în țara mea, e plăcerea mea, nu mă supăr niciodată pe ea, nici măcar când e slabă, chioară sau amară. Pentru că vreau să avem o relație lejeră, o las să fie aşa cum e ea: „fără zahăr”.

Până să contribui şi eu la creşterea populației, cana de cafea avea 2 locuri precise: lângă laptop sau o carte, sau pe masa din bucătărie „benoclându-se” la cele două mâini stângi ale mele în încercări eşuate de a găti ceva consistent şi care să țină toată săptămâna dacă se poate.

În prezent, treburile stau alandala, nu mai e nimic precis, constant, între cuvintele „linişte” şi „cafea” nu mai există semnul egal. A rămas doar efortul meu disperat de a salva rămăşite de aromă şi de senzații enervante, dar plăcute, când mi-am fript limba năpustindu-mă asupra ei imediat ce am luat-o de pe foc.

Acum:

– cafeaua se face dimineața sau după-masa şi se bea rece în decurs de 5-8 ore pentru că între timp fac ordine, măncare pentru copchil, ies afară de 2 ori cu acelaşi copchil, poate fac şi un soi de curățenie şi, cu toate astea, cam uit de elixirul energiei.

– cana de cafea stă pe toate dulapurile din casă pentru că se ține scai de mine

– de multe ori, nici  prima sorbitură, pentru care mă pregătesc cu sufletul îmbobocit, nu este caldă.

– când sunt lovită de lene şi prioritar este să mă aşez în fața laptopului, îmi fac o cafea şi, absorbită de viețile interesante ale prietenilor de pe Facebook, uit că adevărata fericire încremeneşte în ibric.

– cel mai liniştit moment în care sorb din cafea ca din viață e cel în care stau pe oliță cu Felix ( e parte din mine copilul ăsta, deci, orice face el, implicit fac şi eu: mâncăm morcovel, ne dăm huța, ne ies dinții, țopăim, iar  când va creşte mare vom învăța, vom da examene, ne vom îndrăgosti, etc etc )

Deși îmi place să beau cafea oriunde și oricând, nu e o pasiune, ci doar o plăcere în forma ei cea mai simplă. Nu mă pricep a distinge cafeaua de calitate, nu alerg prin țări străine după nu știu ce marcă de cafea, nu am vreun aparat care păstrează intactă aroma, nu fac mofturi la nicio cafea pusă sub nasul meu.

Îmi este dor să beau în tihnă o cafea, dar sunt sigură că dacă mi-ar zice soțul „Duminică stau eu cu Felix, tu ia o prietenă de mânecă și beți o cafea pe terasă în centru”, nu m-aș duce pentru că m-aș gândi tot timpul la ce face Felix, m-aș simți prost că nu au venit și ei, aș sta ca pe ghimpi și nu m-aș bucura nici  de companie, nici  de cafea, nici de terasă, nici de tihna care nu ar fi tihnă. Pentru că am fost nedespărțită de Felix, am impresia că nimeni nu ar fi în stare să aibă grijă de el, că fără mine ar fi  doar haos și bahaos. Deci orice încercare de a restabili vechea relație cu această licoare este de prisos.

Oricum, dacă aveți să-mi recomandați anumite mărci, aș fi încântată să le încerc 🙂

O zi  aromată vă doresc!

Sursa foto:  aici

 

Publicitate