Vineri, pe la 23:00, duceam muncă de lămurire cu Felix să se culce că era mort de somn, dar se ținea tare pe poziție. În decurs de câteva minute, m-a făcut să mă gândesc dacă nu ar fi bine să fug din cameră mâncând pământul sau să chem chiar atunci un preot să facă o  slujbă de alungat duhurile bântuitoare. Se ridica deodată în picioare, cerea în brațe și se uita speriat undeva în fundul camerei. Vă jur că am crezut că vede duhuri! Cu inima bubuindu-mi în piept încercam să îl liniștesc spunându-i că se aude…..ce cucu, să se audă? că nu se auzea nimic! M-am uitat spre icoane, am zis un Doamne ajută!, am mai pupat odrasla, i-am mai arătat o jucărie, timpul a trecut, copilul s-a liniștit și s-a culcat. A doua zi, am aflat că la 23:03 a avut loc un cutremur nu prea mare. Eu nu am simțit nimic, dar sunt convinsă că Felix a simțit. Cred că toți copiii, cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai conectați cu natura, cu energiile, cu toate vibrațiile din jurul lor decât suntem noi, oamenii mari. Este o abilitate pe care toți o avem la naștere, dar ne-o pierdem cu timpul fiind acaparați de lucrurile lumești, de responsabilități, de griji.

Faptul că bebelușii, copiii mici, au simțurile mult mai dezvoltate decât adulții mi se pare firesc. Ei trebuie să supraviețuiască, să crească, să se dezvolte, să cunoască. Și cum altfel, dacă nu prin simțuri? Mi se pare interesant că sunt capabili să își dea seama când mama se preface că e bucuroasă că s-a întâlnit cu cineva, de exemplu, doar din inflexiunile fine ale vocii, inflexiuni ce nu sunt remarcate de interlocutor, el chiar crezând că a înseninat ziua cuiva. Felix mi-a demonstrat prin agitația manifestată că știe că nu mă scald în cele mai calde ape, chiar dacă față de el încercam să fiu răbdătoare și voioasă.

Copiii mici știu să se ferească de chipurile necunoscute. În cele mai multe cazuri, dacă un străin ar vrea să ia în brațe sau de mână un copil, acesta ar începe să plângă sau să se smucească. Odată cu înaintarea în vârstă, copiii pot fi ușor de păcălit. Am văzut filmulețe în care copiii de peste 4 ani plecau fără nicio reținere cu străinii care le spuneau că îi vor duce să  vadă niște cățeluși sau că le vor cumpăra ceva. Asta este înspăimântător cu atât mai mult cu cât mamele aveau deplină încredere în fiii și fiicele lor, doar le spuneau în fiecare zi să nu vorbească cu străinii.

Se spune că, în intervalul de vârstă 1-3 ani, creativitatea și intuiția celor mici îi pot exaspera pe părinți sau îi pot panica. Multe mame afirmă că erau însărcinate în câteva săptămâni, încă nu dăduseră vestea nici măcar soțului, dar copiii lor au început deodată să fie mai cuminți, să nu mai ceară tot timpul în brațe sau să nu își mai desprindă capul de pe burta lor spunând că acolo e ceva de care ei trebuie să aibă grijă. De noi depinde cât de mult le tăiem din aripi, câte restricții le impunem, câte guri le închidem.

Până mă voi apuca de meditații și trăiri spirituale intense pentru ascuțirea simțurilor, mă  voi umple de uimire urmărindu-i lui Felix trăirile și curiozitățile, voi încerca să îi las libertatea de a experimenta, de a vedea, de a mirosi, a ieși singur din diverse situații. Consider că este o bună practică pentru a-și dezvolta autonomia, respectul pentru oameni și natură. Știu că voi avea un ditamai sacul de greșeli în educația lui, dar cât trăiește, omul învață. Mai știu că teoria este tare greu de pus în practică. Și mai știu că doar Dumnezeu este perfect, și cu asta mi-am găsit scuză pentru orice „Ups!”. 🙂

Sursa foto:aici

Publicitate