M-am împrietenit în parc cu o doamnă absolut remarcabilă. Iese afară cu nepoata ei în vârstă de 4 ani. O nepoată absolut remarcabilă la rându-i. I-am mărturisit că i l-aș da pe Felix să mi-l educe pentru că pare a fi educatoarea perfectă: are răbdare cu nemiluita, vorbește calm, explică ce, cum și de ce. Nepoata este o frumusețe cu  bucle lungi și aurii, ochi  albaștri și buze…cum altfel, dacă nu pline și roșii? Este o fetiță calmă, darnică, care știe să ceară frumos, să se scuze, să mulțumească, să fie grijulie cu copiii mai mici.

Mi-am spus de multe ori că, probabil, în familia lor pacea, armonia și respectul tronează ca zeii în Olimp.  Ei bine, așa pare când nu știi prea multe amănunte. Îmi imaginez că  au și ei problemele, certurile, neplăcerile lor, dar că, în general, totul curge lin, sclipind în soare. Primesc o cană de apă rece când încep să aflu mici amănunte, căci este prea discretă pentru a da afară  tot din casă. În fond, sunt un străin, și oricât m-ar roade curiozitatea să știu orice detaliu din viața ei, a lor, mă abțin de la întrebări atât de intime.

Cu diferite ocazii aflu că a pierdut o sarcină în urma căreia era cât pe ce să își piardă viața, în prezent are ceva probleme de sănătate care o cam îngrijorează, soțul e destul de bolnav și nu poate face mai nimic, pe deasupra este și gelos că  ea vine în fiecare zi la fiică și la nepoată, mai are și o grădină de îngrijit, nu știe pentru cât timp va sta fiica ei în țară pentru că nu i-a zis și nici ea nu a întrebat-o. Cu un oftat, îmi spune într-o zi că Nu știu  ce să mai fac, cum să mă mai împart, pe cine să mai mulțumesc. Oricât m-aș strădui să  fiu la dispoziția tuturor, nimeni nu  e mulțumit! 

Mi-a fost atât de milă de ea! Un om care pare ( și sigur e) pâinea lui Dumnezeu, un om care pune pe primul loc fericirea și bunăstarea familiei, primește cele mai multe palme chiar din partea celor pentru care se sacrifică! Căci asta mi se pare că a ajuns bunătatea și dragostea ei: un sacrificiu. Trebuie să înfrunte reproșuri ba că stă prea mult la copii și nepoți, iar grădina, casa și soțul sunt pe locul  doi; ba că prea îl menajează pe soț și își distruge sănătatea muncind pământul, când ar putea sta mai mult cu nepoții. Oricum ar da-o, nu  e bine!

În spatele chipului senin și a vocii calme, bănuiesc că se ascunde tristețea de a ști că cei dragi te iubesc, te apreciază, dar își hrănesc importanța de sine și frustrările cu roadele unei datorii îndeplinite prin acceptare, iubire și disponibilitate.

Mi-a devenit foarte dragă această doamnă. Atât de dragă încât mă îngrijorez când nu iese ea afară cu nepoata. Îmi place să stau de vorbă cu ea și pe lângă ea. Învăț de la ea cum să vorbesc cu Felix, cum să aplic tehnici ingenioase de a lua copilul din parc fără ca acestuia să i se pare o tragedie că va intra în casă, învăț să-l învăț pe Felix cum să se respecte pe sine și pe ceilalți, cum să refuze să se joace cu copiii agresivi sau care folosesc la adresa lui cuvinte nu prea frumoase. Vă spun, aș lua-o acasă! Nu știu ce meserie a avut, nu  știu ce educație a primit, dar știu că este un om care, prin simpla lui prezență, împrăștie liniște, un om cu care nu vreau să pierd legătura după ce mă voi  fi mutat din cartier. Sper ca timpul să îmi permită să aflu povestea ei, să îmi dea ocazia să aflu că nu m-am înșelat când i-am făcut o cămăruță specială în inima mea.

Mi-ar plăcea să aflu și poveștile voastre cu oameni deosebiți pe care i-ați întâlnit în parc sau în alt loc, oameni care v-au devenit un exemplu demn de urmat sau poate care chiar au schimbat ceva în viața voastră.

Sursa foto:aici

 

Publicitate