Mno, a venit momentul ca lui Felix să îi fac vâja! din cuib, să înceapă să zboare singurel. Sunt tristă. Şi nu o să îmi treacă niciodată, dar e una din chestiile musai din viața asta şi trebuie să trăiesc cu ea.

Creșa adoptă integrarea copilului cu frumosul. Îți însoțești copilul până când acesta este pregătit să îl doară la „bajcheți” că ție îți curg mucii pe la porțile creșei.

Marțea trecută a fost prima zi. Am stat o oră, chiar când copiii aveau pauza de joacă în aer liber. Pentru Felix a fost doar un alt parc. Pentru mine a însemnat pregătirea „cutiei cu dor” în care timpul va băga toate cuvintele, gesturile, râsetele, mimicile pe care eu le voi rata cât timp el crește mare la creșă, iar eu cresc veniturile vreunei firme.

Pentru miercuri i-am zis că ne vom trezi de dimineață și vom merge iar la creșă unde vom mânca şi ne vom juca. Cum am ajuns acolo, am și fost puși la masă. Felix a fost mai ceva ca la el acasă. A intrat în bucătărie, a văzut care-i treaba și a început să întrebe dacă păpăm și a luat loc la o măsuță cu alți 3 copilași. Cât a mâncat singur, cât a dat juma’ de mâncare pe jos, cât s-a minunat și a arătat cu degetul că cei doi băieți din fața lui au păpat tot, eu am stat într-un colț nevenindu-mi să cred cât e de relaxat, că nu a avut nicio ezitare să intre într-un mediu atât de diferit, că avea fața senină şi veselă, că părea că e totul atât de fain pentru el, că a interacționat admirabil cu alți copii şi cu educatoarele.

După masă a urmat joaca afară. Se ducea peste tot și la toată lumea, conversa cu piticul de grădină față de care s-a atașat de cum a intrat pe poarta creșei, era mirat când vreun băiețel mai mare venea la el să își arate mușchii  . Mi-a fost milă de el când i-am văzut fățuca nevinovată și privirea nedumerită. M-a durut inima știind că de acum nu va mai fi un copil pur, m-am îngrozit știind că de mine depinde într-o măsură destul de mare dacă va fi un om bun ca pâinea caldă , pe a cărui inimă își vor clădi alții castele de confort în care-si vor bea frustrările, orgoliile și patimile ascunse sub forma unui vin trandafiriu dulce-acrișor, sau dacă va fi un om pe a cărui cută dintre sprâncene se va citi lupta de a supraviețui demn și corect fără a fi preșul cuiva de șters pe picioare. Și, Doamne, care este echilibrul dintre cele două?

Joi, a fost la fel ca miercuri. Speram să nu fie chiar la fel. Speram ca educatoarea să interacționeze mai mult cu Felix. Să facă abstracție că eram și eu acolo. Eu voiam să stau undeva unde să mă vadă Felix dacă intră în panică. Dar a fost o oarecare neînțelegere între felul lor de a integra copilul cu frumosul și felul meu. Educatoarea a vrut mai mult să îl observe, a interacționat și cu el dar , cumva, știind că sunt și eu acolo și că mă pot ocupa de el. Eu, în schimb, îl trimiteam mereu la ea sau la copii, îi explicam ce rol are educatoarea, îi spuneam pe nume, vroiam să știe că S. este acolo să îl ajute, să se joace cu el, că după ea trebuie să se ducă, nu după mine. L-am trimis cu copiii la grămadă să se spele pe mâini, să coboare și să se așeze la masă. În fine, de data viitoare cică începem adevărata integrare. Când va fi data viitoare, nu știu pentru că, după nici 7 ore petrecute la creșă, Felix stă acasă și zace cu febră. Multe mame mi-au spus că primul an de colectivitate înseamnă 2 zile la creșă, 2 săptămâni acasă. Am refuzat să cred că la mine va fi la fel și na, că acum, am fost amândoi păliți de „febra colectivității”.

Ce concluzii am tras după 7 ore de integrare cu frumosul în colectivitate?

  1. Nu e prima dată când mi se dovedește că un copil, chiar dacă e mic și nu știe să se exprime foarte bine verbal, înțelege tot și va coopera foarte bine dacă este pregătit pentru ceea ce urmează. Cu vreo 2 zile înainte de creșă i-am tot povestit unde o să mergem și ce o să facem acolo. Acolo, i-am explicat și arătat cine, ce, cum , când, unde și cât.
  2. Integrarea cu frumosul mi se pare ideală pentru echilibrul emoțional al copilului. La mama nu se pune vorba de echilibru emoțional, ci de echilibru rațional. Echilibrul emoțional al mamei dârdâie undeva pe câmpii.
  3. Că Felix va plânge după mine, mai ales înainte de somn, dar se va obișnui repede. A fost prea ca la el pe tarla ca să nu se adapteze rapid! Toate educatoarele care l-au văzut m-au asigurat de acest lucru.
  4. Că voi sta călare pe camerele de filmat și îi voi facem semn șefului să mă lase în pace că sunt ocupată.
  5. Întrebarea ” eu ce mai gătesc azi?” va rămâne doar un vis urât
  6. Impresia pe care ți-o lasă educatoarea e decisivă în hotărârea de a-ți lăsa copilul să fie educat de altcineva.
  7. Pentru liniștea ta, contează enorm ca acolo să fie o atmosferă plăcută și organizată, mâncarea să fie de calitate, să ai impresia că se face tot posibilul ca micuții să aibă la dispoziție spații de joacă primitoare, cu materiale didactice specifice vârstei.
  8. Oricât de mulțumit ai fi de creşă tot ai impresia că tu l-ai fi  crescut mai bine, l-ai  fi învățat mai multe.  Mai cred că impresia se va schimba curând. 🙂

Voi ce experiențe ați avut la creșă sau grădiniță? Cum s-au  adaptat copiii? Dar voi? Ce metode de integrare ați folosit?

Sursa foto:aici

 

 

Publicitate