Acum ceva timp am întâlnit în parc o fetiță de 8 ani. Se dădea tare, tare în leagăn şi cânta.

Am intrat în vorbă cu doamna care o însoțea și am aflat că este bona ei. Şi am mai aflat lucruri care m-au întristat profund și m-au pus pe gânduri. Nu am dat numele reale din motive lesne de înțeles.

Doamna Dana este bonă …de când se știe. I-au plăcut și încă îi plac foarte mult copiii. De aceea a ales să aibă grijă de ei și să se implice în creșterea și educarea lor. Cred că este o bonă dedicată pentru că, de când o are în grijă pe Ana, citește încontinuu despre autism și ADHD.

Părinții Anei nu i-au spus că e un copil cu probleme. Ea observat asta din prima zi şi a stat de vorbă cu părinții. Nu prea mult, căci ei nu aveau timp de vorbă şi dacă Ana se tăvăleşte pe jos, se dă cu capul de pereți, urlă sau se răneşte în mod intenționat, să o lase în pace că îi trece la un moment dat.

În scurt timp, Dana a realizat că părinții Anei încă  refuză să accepte faptul că au un copil cu probleme. Le este greu să se implice în creșterea ei, să o iubească. O pasează de la unul la altul și cu greu vine unul acasă dacă Dana îi sună cu vreo problemă delicată căreia nu-i face față singură. Dana își dorește din tot sufletul să dea o mână de ajutor , să ajute copilul ăsta să se integreze cât mai bine în societate, dar părinții i-au spus că preferă să vorbească pe Whatsupp când este vreo urgență și atât. I-au spus că îi poate da dulciuri, de preferat ciocolată ca să aibă liniște cu ea. Păi, de dulciuri, de ciocolată are nevoie un copil maxim de agitat și nervos? Deci, cu cine să se lupte?

Într-o zi, la plecare, Dana i-a zis: Ana, e timpul să plec. Să știi că eu te iubesc mult de tot și mi-ar plăcea să vii să îmi dai o îmbrățișare. Ana doar s-a apropiat de ea și efectiv nu a știut ce trebuie să facă. Nu a știut cum se dă o îmbrățișare. Dana și-a dat seama că are un drum lung de parcurs, că are nevoie de multă voință și răbdare cât tot cerul. Nu e un copil de care trebuie să aibă grijă și să-i ofere o oarecare educație. E un copil care trebuie făcut să simtă iubire, căldură, înțelegere. E ceva ce va trebui mai întâi să învețe și apoi să vină de la sine.

A fost mușcată, lovită, a trebuit să potolească un copil isteric și violent devenit periculos atât pentru ea, cât și pentru el însuși. Deși își dorește să rămână lângă Ana, nu știe dacă va rezista fără niciun pic de ajutor din partea părinților, părinți care sunt bucuroși că ea e prima bonă care a stat mai mult de o lună în serviciul lor.

Și-a dat seama, și i-a confirmat și învățătoarea, că este un copil foarte inteligent, cu o memorie de elefant și foarte spontană, dar că înlăturarea copilului de către părinți și privarea acestuia de cele mai simplele gesturi de iubire i-au agravat boala..sau bolile.

Eu mă întreb cât este boală și cât este disperarea copilei de a-și face părinții să o asculte, să se uite la ea, să se joace cu ea, să  vorbească cu ea. Am citit că mulți copii sunt greșit diagnosticați cu ADHD, când ei, de fapt, sunt lipsiți de iubirea și atenția părinților, iar crizele de furie, urletele, loviturile cu capul de pereți și multe altele reprezintă modul lor de a atrage atenția. Din păcate, primesc atenția sub forma unor pedepse, certuri sau chiar indiferență totală.

Sper ca doamna Dana să aibă puterea de a merge mai departe. Măcar ea să o învețe cum este să fie ținută de mână, îmbrățișată, ascultată, alintată și alinată. Să o ajute să treacă demn și cu sufletul cât mai puțin biciuit prin lumea asta. Sper că îi citește povești, o laudă și are vocea blândă când Ana își strigă furtunile suferinței.

Mai sper ca părinții Anei să vadă mai mult decât un copil „special”. Să vadă ce am văzut eu într-o jumătate de oră: o fată frumușică, dezinvoltă și isteață. Să vadă ce a văzut Dana: o super memorie și capacitate de învățare, reacțiile pozitive pe care le are când i se spune pe un ton hotărât , dar blând  ce urmează să se întâmple sau când i se arată puțină afecțiune și încredere.

Doamna Dana m-a mai contactat de câteva ori și m-a întrebat de Felix. De Ana nu mi-a mai zis nimic și nici  eu nu  am întrebat-o, dar știu că încă este cu ea. Din când în când mă mai gândesc și eu la Ana. Sper să fie mai iubită decât atunci când am cunoscut-o.

Sursa foto: aici

 

Publicitate