Nu mă înțeleg! Pe cuvânt dacă înțeleg ce e în mintea mea! Sper,totuși, să nu fie mintea mea cea adevărată. Să fie mintea unui vierme gras și scârbos care, căutând ceva căldură pe ninsoarea asta, a confundat capul meu cu un măr mare și păros. Intrând în capul meu, a dat de o mină de aur! A găsit gânduri alergând bezmetice și izbindu-se de pereții craniului, a găsit indecizii într-un stadiu de proliferare ceva de speriat, a găsit frici de toate soiurile, neamurile, culturile, orientările sexuale și ce mai vreți voi, a găsit o minte obosită care, în condiții de stres, nu se gândește la ce ar putea face să rezolve problema, ci se gândește la prăjituri suculente și cremoase, la Moș Crăciun, la ce zâne să apeleze să-i spele geamurile și….cel mai important, la ce rochie devastatoare și pantofi super-mega-extra năucitori să își cumpere la Revelionul de anul viitor, pe care și-l dorește a-l petrece în noua ei casă.
Sunt foarte supărată pe mine și mă enervează chestia asta. Cum să zic, mă enervează faptul că mă enervează o chestie care mă deranjează pentru că are o soluție simplă la care eu nu vreau să apelez pentru că…viermele din capul meu.
Pe scurt: m-am angajat de o lună, Felix e veșnic bolnav și, în luna asta, a trebuit să îl țin acasă de 2 ori pentru o conjunctivită și o otită, cauzate de veșnicii lui muci. Otita a fost horror! 4 zile cu febra mare, a zăcut zi și noapte, a suferit enorm. Pentru asta mi-am luat 3 zile de concediu medical pentru că nu l-aș fi lăsat nici cu mama în halul în care era. Am dormit în astea 4 zile cât doarme un om într-o noapte scurtă, m-am rugat la toți Sfinții din ceruri ( poate părea de admirat, căci sunt mulți sfinți, dar , ca un om păcătos ce sunt, am zis ceva de genul: Sfinților, vă rog să …și mai departe stăteam pe telefon citind articole care să îmi spună de ce face Felix febră fără să aibă și alte simptome și așteptam să îi erupă ceva pe piele sau să fie boala febrei de 3 zile, care cică există. Nu mă judecați că am stat 4 zile așa cu el. Am stat 3, crezând că de fapt de 2 zile avea febră și a 3 a zi eram programată la medic). Pentru că nu te poți lupta cu ce îți este scris în stele, am avut parte numai de ghinioane care mi-au cam săpat groapa câmpului de muncă. Pentru zilele în care Felix avea nevoie de îngrijire la domiciliu, aveam următoarele soluții: cea mai sigură, era să vină cineva de la creșă să stea cu Felix. Dacă, nu ( ceea ce părea imposibil) venea mama-soacră de la Buzău. Dacă, nici așa, îmi luam eu concediu, dar așa ceva nici în cele mai urâte vise nu avea cum să se întâmple. Iotă că s-a întâmplat! Când a avut conjunctivită, fiind o formă ușoară, a putut veni mama-soacră și într-o zi a venit o fată drăguță de la creșă. Pentru otită, după cele 3 zile în care stăteam eu, nu a putut veni nimeni, de niciunde. A stat soțul meu o zi, apoi mai aveam nevoie pentru vineri, luni și marți. Pentru vineri, s-a „riscat” mama. Pentru luni și marți, nimeni nu poate! Pot eu, cu o condiție: să las baltă serviciul și să stau acasă cu copilul căutându-mi joburi în care pot lucra de pe scaunul din bucătărie în timp ce oala cu ciorba de cocoș de țară fierbe liniștită pe aragaz.
Mâine e luni și îmi vine să spun: Sfinților, vă rog ca mâine să fie sâmbătă!. Decizia pe care am luat-o: Felix se va duce la creșă. Cea mai proastă decizie! Deși Felix este bine acum, avea nevoie să mai stea încă vreo 2-3 zile departe de colectivitate ca să își mai revină sistemul imunitar. Așa, îl voi duce la creșă, iar la sfârșitul săptămânii văd cu ce s-a mai pricopsit.
Varianta bonă e pe locul doi după varianta demisiei mele. Am motivele mele, pe care nu le dezbat aici și acum, căci este subiect off topic.
Ce mă macină pe mine, e condiția de care v-am zis mai sus. Să îmi dau sau nu demisia. Ce câștig și ce pierd? Vă asigur că am mai mult de pierdut: copilul e veșnic bolnav și nu-l pot ține acasă cât e nevoie pentru că, se pare, nu am mereu backup; financiar, ce iau pe mere dau pe pere, nuci și banane; am probleme la serviciu din cauza viitoarelor absențe dese; sunt stresată, obosită, mizantropă, ciufută, deprimată, încruntată, sictirită și…ceea ce mă îngrijorează de-a dreptul, colțurile buzelor mele îmi ajung până la burtă și nimeni și nimic nu le poate face să se mai ridice și înspre urechi. Mai există expresia să râzi cu gura până la urechi? Sper că da și că doar am pierdut-o eu prin vreun cotlon al minții. Poate îmi spuneți voi cum o regăsesc, căci Moș Crăciun nu intră în casele Grinch-ilor, și char vreau să primesc cadouri pentru că…merit! L’Oreal Paris 🙂
De ce trebuie să mă împiedic de ceva ce este mai puțin important decât copilul meu? Ha? De ce aștept să se întâmple tot felul de chestii nasoale ca să iau o decizie și apoi să îmi fac procese de conștiință? Poate îmi răspunde viermele ăla gras și puturos!
Voi, mamelor, care nu ați avut ajutor în creșterea copiilor, cum ați procedat? Chiar mă interesează experiența voastră! Poate și pe alte mame!
Sursa foto:aici
În pauza de blog 
Ne-au ajutat mult socrii soției mele, dar și ea și eu am avut concedii medicale ”grase”, la limită.
ApreciazăApreciază
Ce bine ca macar stiati ca aveti un ajutor sigur! Cat despre concediul medical, cele 3 zile au fost deja cam multe. 🙂
ApreciazăApreciază
Buna seara, draga mamica stresata. Povestea cu cresa ar putea sta asa. Partea negativa, ati constatat-o. Partea pozitiva, care se va dezvalui cu timpul: copilul isi face anticorpi, si treptat, daca vrea Dumnezeu, va suferi mai putin; sigur, când va fi bolnav din nou, si va fi, o solutie mai buna e de gasit: respectiv, o doamna juna pensionara simpatica având nevoie de un ban in plus, nu permanent, ci la nevoie; s-o gasi. A doua parte extrem de pozitiva a cresei: copilul se obisnuieste cu alti copii inainte ca despartirea de mama sa devina asa de dramatica cum se petrece dupa 2 ani. Iar cu serviciul treaba sta asa: nu va lasati ispitita de ideea cu mere/pere si stat acasa, nu e buna pentru cariera si viitoarea pensie de care veti avea nevoie chiar daca acum… etc. Sigur, un alt serviciu poate fi o solutie, dar lucratul acasa poate fi si el o capcana… Curaj si succes! Iar dilemele lasati-le pentru alte momente, mai senine, stresul si supararea sunt rai sfetnici.
ApreciazăApreciază
Aveti dreptate in toate. Legat de imunitate, ma intreb daca tot stand bolnav si sistemul lu imumitar nu apuca sa se refaca dupa boala, nu i se va slabi foarte mult si va fi tot timpul un copil si un om bolnavicios? Cat despre doamna juna…e musai sa o gasesc! Tocmai pentru ca stiu ca acum nu e o perioada buna de luat decizii, mai astept sa vad cum decurg lucrurile. Timpul imi va arata calea. Multumesc pentru sfaturile bune!
ApreciazăApreciază
Cum era vorba aia?…fii barbata Zoitico! Nu te lasa prada disperarii…am trecut acum in an fix prin ce treci tu acum…din Aprilie (a doua zi de munca am inceput-o in spital cu O) pana in Septembrie din boala in boala, care mai de care mai mucioasa, mai buboasa, urechioasa sau burtoasa. Ajutor, in afara de cel al consortului, zero. Eram f hotarata sa intru iar in CCC, dar ar fi insemnat cel mai probabil pierderea jobului…am cantarit mult, azi ma hotarata, a doua zi ma razgandeam….nu a fost usor, insa am decis pana la urma sa continui munca, chiar daca asa, cu „carpeli” de pe o zi, pe alta. Am luat medical cat s-a putut ( e dreptul tau ca parinte si nu are nimeni dreptul sa comenteze). In rest, am avut mare noroc de un sef super intelegator (culmea, nu are copiilor) si am putut lucra si de acasa…mai mult noaptea ce-i drept, dar a fost ok si asa.
ApreciazăApreciază
Eu sunt barbata, dar la job e mai delicata problema, iar de acasa nu am posibilitatea sa lucrez.
ApreciazăApreciază
Din https://www.quora.com/ O opinie transanta in dilema „job/family”.
Dushka Zapata answered this ·
„Family
You have a medical emergency with one of your parents. At the same time, your company requires you attend an urgent crisis. How would you handle it?
Answer: Parent. No deliberation required.”
Recitind ce scrieti, imi dau seama ca aveti/si nu aveti dreptate sa fiti ingrijorata cu privire la sanatatea copilului. Sigur, vine pe primul loc. Unde as gândi ca nu aveti dreptate sa va ingrijorati, este tendinta de a specula, tip drob de sare. Insa, cu ajutorul unui medic de încredere, cred ca puteti discerne intre „situatie de urgenta in care trebuie imperativ sa fiti lânga copil” si eventualitatea ca o boala anume dintre multe sa lase urme. Poate da, poate ba. Cântariti fiecare situatie care apare separat, ascultati-va inima, si, mai ales, nu va lasati maltratata la serviciu de persoane lipsite de empatie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, mi- ar fi foarte greu sa nu stau langa el daca ar fi foarte bolnav. La serviciu nu as mai fi om. De data asta, niciuna dintre bunici nu putea veni sa stea cu el, nici macar nu suntem in acelasi oras. In plus, nu as fi vrut sa le pricinuiesc temeri si stres punandu-le sa aiba grija de un copil mic care nu era deloc intr-o stare prea buna. Eu am stat cu bagajul facut ca sa fiu gata sa plec la urgente in caz de nevoie. Si chiar nu sunt o mama care fuge la spital sau la medic pentru orice. Din contra! Recunosc ca nu imi vine sa il las pe mana altcuiva. Poate pt ca, de la nastere, am stat doar eu cu el si am impresia ca eu il cunosc cel mai bine si eu iau cele mai bune decizii, desi nu am deloc incredere in deciziile si instinctele mele. Dar stiu ca sunt acolo langa el. Legat de serviciu, am un simt al datoriei pe care ar trebui sa il revizuiesc. Tind sa pun serviciul pe primul loc, ceea ce nu ma unge deloc la suflet. Banuiesc ca temerile mele sunt fondate avand in vedere ca e primul copil si totul este nou pentru mine. Bolile ma sperie pentru ca eu nu am fost bolnavicioasa si am impresia ca un copil vesnic bolnavior are un sistem imunitar compromis. Multumesc pentru sfaturi!
ApreciazăApreciază