Măcar puțin, puțin de tot!

4 martie a însemnat o zi din aia în care îți vine să ieşi  desculț pe uşă afară şi să alergi pe cămpii urlându-ți toate frustrările şi of-urile ținute în piept şi guşă sau scrise apăsat pe whatsup către mama, care, fir-ar-a ciorilor, nu e Dumnezeu să mi le ştie pe toate şi să mi le rezolve pe toate!

Felix s-a trezit la 9, iar eu aveam impresia că abia mă culcasem. Cu ochii încă în ceață, am reuşit să-l dibuiesc pe Adi, care se pregătea să plece de acasă. Cu făcălețul într-o mână și o tigaie în cealaltă, i-am dat de înțeles că ar fi  bine să mai rămână puțin acasă să mă  ajute cu Felix pentru că voiam să ajung și la biserică.

Am ajuns la biserică și nu am putut sta prea mult pentru că Felix făcea pe tenorul când începeau cântările și, practic, se auzea doar vocea lui în toată biserica. Deși era simpatic, mi-a fost rușine și am plecat.

Am fost la „magazinul mare”,  am cheltuit vreo 300 lei  mai mult pe ce nu-mi trebuia decât pe ce-mi trebuia pentru că am uitat lista de cumpărături. Am condus „nebunește”, cu 40km/h, până acasă cu nerăbdarea de a-l culca pe Felix și de a dormi și eu vreo oră, căci mă pălise un somn năprasnic.

Felix nu a vrut în casă, a vrut „puchin, puchin” în parc să se dea în leagăn. I-am înțeles dorința și l-am azvârlit în leagăn.

– Mama, nu aca! Aca, cu amândouă mânuchele!

Am fost nevoită să nu-mi mai sprijin falca în palmă.

– Mama, nu aca! Aca!

Am fost nevoită să nu mai stau cu picioarele încrucișate , ci drepte, ușor depărtate, cred că fix la 25 cm.

De câteva ori mi-a corectat Felix poziția, că  eu  tot trăgeam să-mi sprijin capul pe ceva.

Într-un final l-am păcălit cu ceva și am ajuns acasă. Nu mai puteam de nerăbdare să îl culc și să mă culc. Picioarele deja îmi deveniseră de plastilină, iar pleoapele mi le lipisem cu scotch de frunte. Felix n-a vrut să mănânce și era plin de energie. Eu, Batman, Batman, insist să îl culc şi fac greşeala de a mă întinde lângă el. În 2 secunde invocam zeii să îmi găsească telefonul că Felix voia muzică. Găsesc telefonul şi pun melodia de nani. Nu-i bine! Afară e zi, nu se pune muzică de nani! Vrea melodia aia, nu o mai vrea pe aia, vrea alta, dar parcă nici  asta nu-i  aia pe care o vrea. Vrea muzică la laptop, nu la telefon. Nu vrea la laptop, vrea la calculator.  Vrea şi la laptop şi la calculator. În niciun caz la telefon! Se urcă ba în patul din  dormitor, unde era laptopul , ba în patul din sufragerie, unde era calculatorul. Eu mă pun de fiecare dată în pat cu el și ațipesc instant și de fiecare dată mă rostogolesc jos din pat ca un sac de nisip ,ca să mă duc după Felix. El aleargă dintr-o cameră în alta, țopăie în fiecare pat, mă  tot păcălește că se culcă, eu sunt pe slow motion şi îmi jur că bag divorț că soțul nu e acasă nici duminica să pot dormi şi eu 10 minute. Atât! După mai bine de o oră, îmi adun toate forțele, arunc la foc toate cărțile de parenting care mi-au sucit mințile de cum trebuie să-mi cresc copilul cu  blândețe și răbdare, sting toate muzicile, pun la telefon muzica de nani, îl înșfac pe Felix de aripi și-l trântesc în pat, fiind pregătită cu funii de legat și șosete de astupat gura.

– Veau lapte! plânge Felix

-Nu vrei nimic! Culcă-te!

-Ba, veau lapte! urlă și mai tare

-Mami, ți se pare! Vrei să dormi, nu vrei lapte!

Copilul știe ce vrea și știe să obțină ce vrea. Bea lapte, se urcă în pat. Și eu după el, închid ochii, ațipesc cu gura căscată, balele îmi curg.

– Mă bachi? Mama, mă bachi?MA-MA!

Pfuu, cu ultimile puteri, mă şterg la gură şi încep să-l bat pe funduleț! Adorm după câteva secunde, mâna îmi cade de pe fundulețul lui.

-Nu aca! Aca!  jap! își trage o palmă peste fund.

Îl aud ca prin vis şi îi rog îngeraşul să se ocupe de copilul din dotare.

– MA-MA! Mă bachi? MA-MA!

Încep să îl bat pe funduleț dar, cum eram între vis şi realitate, abia reuşeam să mişc mâna.

– Mai taie,mama! Aca! Jap! Jap! se pleseneşte de 2 ori peste fund.

Îl bat ceva mai tare şi mă lupt cu mine să nu mai adorm.

– Mama, nu „ie” bine! Aca! Jap! o palmă puternică peste fund. Asta e, copilul voia să fie bătut măr!  Mă supun şi îmi „snopesc” copilul în bătaie pentru câteva secunde până adorm iar.

-Mama, veau papa! VEAU PAPA, MAMA!

Mă prefac că nu-l aud. Vreau să dorm, oameni buni! Măcar puțin! Felix se dă jos din pat și vrea să iasă din cameră.

-Nu deschide ușa! Stai în cameră și joacă-te. Eu dorm 10 minute și tu te joci în cameră.

-Veau papa! plânge atârnat de uşă.

Mă scurg jos din pat şi cu picioarele înmuiate şi împleticite ajung în bucătarie. Abia îmi puteam ține ochii deschişi. Voiam să mă întind pe jos şi să dorm. Măcar puțin! Felix ia o lingură de mâncare şi spune că s-a săturat. Nervoasă, îl oblig să mai mănânce. Copilul ripostează într-un mod nefericit şi fuge. Eu, prind puteri magice şi alerg după el prin casă  cu mâncarea în mână, ca taurul după pelerina roşie. Pentru a doua oară în aceeaşi zi, îmi jur că divorțez. Turbată cum eram îmi ameninț plodul:

– Ori mănânci, ori te culci în acest moment!

Cică se culcă. Fuge în pat, se pune pe burtă şi începem iar povestea cu snopitul în bătaie. Fără să exagerez, abia aveam putere să îl bat pe funduleț. Aşa aş fi dormit! Măcar puțin!Adorm şi încep să visez ceva când:

– Veau lapte!

Doame, ce coşmar!

– MA-MA! VEAU LAP-TE!

Şoptit şi privindu-l cruciş,  îi spun:

– Puiul meu, ai băut 4 căni de lapte! Îți este somn, nu foame, nu sete! Închide ochii! Dacă nu vrei să dormi, stai lângă mine cu ochii beliți şi spune-mi ce vezi pe tavan. Şi cât îmi povesteşti tu ce vezi pe pereți, mami doarme puțin, puțin de tot.

Copilul tace şi mami adoarme pentru câteva secunde. Felix ieşise din cameră şi plângea după lapte în fața frigiderului deschis.

În gând, îmi pregătesc discursul de divorț şi mă duc să îi dau copilului nişte lapte că e hămesit. Mă izbesc cu umărul de perete şi îmi vine să zic ceva de mama lui Adi dar nu pot niciodată să fac asta pentru că e o soacră minunată. Imi bag picioarele, adun o linguriță de pe jos şi o arunc cu nervi spre chiuvetă, dar pică tot pe jos. Mă enervez şi mai tare şi ameninț ligurița că acolo o las să putrezească.

-Oooooo, nu-mi pache che fachi! De che ai auncat linguica?

– ……nu am vrut, mami,  să o arunc. Am vrut să…..mai vrei lapte?

A băut iar o căniță şi a fugit în pat. Slavă cerului! Mă pun lângă el şi adorm.

– Mă bachi? Mă bachi,mama?

Ce puşca mea are laptele ăla în el? Mă prefac că nu îl aud şi cad în visare.

– Veau muzică de nani!

…

– Veau papa!

– Felix, hai să dormim puțin, puțin de tot, uite atât. Şi îi arăt cu degetele cât de puțin vreau să dorm. El râde şi îmi aduce aminte că vrea papa …lapte….nici el nu mai ştia ce, orice numai în pat să nu stea. Mă uit la ceas. Era 4.30. Felix, dar să dăm cu aspiratorul vrei?

– Daaaaaa! Copilul sare din pat şi o zbugheşte spre balcon.

Ca o eroină, mă ridic din pat, fac ordine, dau cu aspiratorul, cu mopul, la 8 îi fac baie lui Felix si îl pregătesc de culcare. Eram sigură că adoarme pentru că era mort de somn. Dar, şoc şi groază! Copilul vrea! Vrea ceva! Filmul de la prânz este dat în reluare.   Noroc că Adi venise acasă pe la 7 şi, ca să nu divorțez, eu am stat în pat, iar el a îmbuibat copilul ba cu lapte, ba cu …el stie cu  ce i-a mai dat pe acolo până la 11 noaptea când a adormit prințul. Am adormit şi eu bătându-l pe Felix la funduleț tare, tare, cu muzica de nani dată la volum maxim pe telefon. Când a sunat ceasul dimineață la 6, am zis că e un vis îngrozitor şi am verificat şi ceasul lui Adi. Aceeaşi oră! Eram praf şi tot ce îmi doream era să mai dorm puțin, puțin de tot!

Sursa foto: Aici

 

Publicitate