Încă o victorie bifată! Cam aşa simt faptul că am reuşit să cobor la biserica din fața blocului să iau lumina sfântă. Am fost, am luat, am plecat, Hristos a înviat, mâine facem petrecere!

Din adolescență îmi doresc să stau până la finalul slujbei. Dar să stau trup şi suflet acolo. Să aud, să înțeleg şi să simt fiecare cuvânt, fiecare închinăciune. Nu am stat niciodată. Mereu au fost motive, mai bine zis, am găsit motive să plec. „Dar la anul…” sunt cuvintele cu care îmi încep promisiunea către Dumnezeu imediat ce am făcut primul pas care m-a întors cu spatele către biserică și fața către casă. Ajunsă acasă, cu un  soi de vinovăție și lașitate, mă așez confortabil în pat și fac nani bun, uitând, până la anul următor, de promisiunea abia făcută.

Aş vrea să primesc lumina sfântă mai altfel. Să țin post înainte. Şi nu doar post de mâncare, că ăsta e cel mai uşor de ținut. Un post de gânduri şi sentimente. Ştiți voi: să nu judec, să nu bârfesc, să nu înjur, să nu rănesc, să nu tai aripi, să nu descumpănesc, să nu ruşinez, să nu umilesc.  Poate ar fi mai uşor dacă mi-aş propune să fac ceva, şi nu să nu fac. Gen: să fiu calmă, să ascult, să înțeleg, să dăruiesc, sâ susțin, să ajut, să gândesc pozitiv, sâ am încredere, să tolerez, să am răbdare, să mă iubesc.

Poate la anul am să fac asta. Ah! Greşit! Trebuia să spun altfel, mai hotărât! Să spun: la anul fac asta! Conteaza gândul cu care pornesc. Dacâ pornesc cu „poate”, e clar că am lăsat o portiță deschisă eşecului.

Şi dacă voi face asta, mai trebuie să fac ceva très importante: să rămân în post. Evident, nu de mâncare vorbesc. Când s-o termina slujba şi îmi voi întoarce spatele către bisericâ să nu uit că duc pe umeri o nouă tolbă cu săgeți. Că acum mă apăr de greutățile vieții, de răutățile oamenilor de deznădejde, de invidie, de egoism cu alt tip de săgeți. Săgeți, care odată aruncate în mine sau în alții, nu rănesc, ci vindecă; nu doboară, ci ridică; nu duc la ură, ci la iubire. Ce ar fi să aruncăm unii în alții numai cu vorbe bune, cu zâmbete, cu îmbrățişări ? Mno, ar fi divin, zic eu. Dar, tot eu, ca un mirean ce sunt, spun că e aproape imposibil să nu simți o bucurie diavolească atunci când ai la îndemână nişte roşii , ouă, noroi, pietre , tunete sau fulgere de aruncat. Sfat: măcar ține roşia ascunsă, undeva unde ajungi cu greu la ea. Aruncă mai întâi cu o săgeată primită de la Dumnezeu, că e acolo în spinare şi ajungi repede la ea. ☺🤗😇

Toți care luați lumină aveți deja săgețile schimbate în tolbă, indiferent de postul ținut sau neținut, indiferent de relația voastră cu biserica, indiferent de absolut orice. Ce contează este primul pas de la biserică spre casă. Dacă va fi pasul unui om care duce acasă o lumină a cărei semnificație o uită imediat ce s-a stins; sau dacă va fi pasul unui om care ştie că lumina e în el şi va lupta să şi-o păstreze şi să şi-o ofere către cei care bâjbâie prin întuneric.

Hristos a înviat!

PS: Este ora 00:49. V-am vorbit foarte pe scurt despre o chestie spirituală. Cum să vă spun….în acest moment, am impresia că nu poți face nimic din ce am zis mai sus dacă ai şoareci în burtă. Ăştia te pot face fiară!!!!!! Mă duc să mănânc salată de boeuf şi tort tiramisu cu fructe.

Sursa foto: Aici

 

Publicitate