Cică te manipulează şi te prostesc, că fac ce vor din tine. Nu neg, ba chiar confirm. Dar nu mereu, nu de fiecare dată. Dacă eşti sincer cu tine, ştii foarte bine când e manipulare şi când e plânset,  disperare, frică, dor de adevăratelea. Că te-ai lăsat prostit, e vina ta şi câştigul copilului. Şi îți este ciudă că ai fost slab şi te enervezi pe copil că te-a făcut şi de data asta. Mama lui de gărgăuț! Gata! De data viitoare….vede el 🙂

Hai că până trec la subiect uit ce voiam să zic şi scriu despre ce nici nu mi-a trecut prin gând şi acuş se face 6 dimineața şi sună „deşteptul” ăla de ceas.

Felix a adormit strângând în brațe o păturică ( am fost invidioasă, eram lângă el, dar nu am prezentat interes; eram dj-ul de serviciu, puneam muzică de trezit, căci nu a vrut muzică de nani, iar fără muzică 24/24 viața nu are sens). La un moment dat s-a întors spre mine şi mi-a zis să îl țin de mânuță. L-am luat de mânuță cu cel mai drag drag din lume, el a adormit lemn, iar mie mi s-au umezit ochii de prea multă iubire. Mi-am adus aminte cât de mult a plâns săptămâna trecută când l-am lăsat la creşă, cum se ținea strâns de mine şi cum i-am închis uşa în față si am plecat. Vă jur, avea o față disperată! (educatoarea lui minunată l-a făcut să mă uite repede). Şi nu era fața lui manipulatoare, pe care o ştiu prea bine! El chiar suferea atunci! Un omuleț mic voia să stea cu mine. Eu, un nimeni pe lumea asta, dar un tot pentru un copiluț de 2 ani jumate! Chiar cred că sunt cel mai important om din viața lui în acest moment. Pentru echilibrul lui emoțional, în principal. Chiar cred că în cele peste 9 ore în care stă fără mine, i se face dor de „mami lui”. Şi simte dorul ăsta aşa cum simțim noi dorul de cineva drag care este prea sus pentru a-l atinge, pentru a-i da o îmbrățişare în a cărei strânsoare s-ar simți, până la durere,  tot acel dor.

O păturică, un ursuleț sunt, de multe ori, „îmbrățişările şi săruturile” mamei. Sunt doar nişte pui de om care simt o părticică din greul vieții. Căci, le este greu să aibă tot timpul chef de  creşă, de atâția copii cu firi şi stări de spirit diferite, de ceea ce sunt puşi să facă.

Nu  cred că urlă şi se tăvăleac pe jos din răsfăț, ci de un dor pe care ştiu că îl vor simți şi care cu greu va fi stins de altă persoană decât mama.

Copilul ăsta al meu mă iubeşte maxim! Simt asta in pupicii dați din senin sau dacă m-a lovit din greşeală; în îmbrățişarea din fiecare dimineață, în bucuria de a mă revedea. Simt asta în privirea fixată în ochii mei, în ochii care-i joacă în lacrimi, în bărbia care-i tremură şi în lupta lui de a nu plânge în timp ce îl pregătesc de intra în  sală. Chiar dacă s-a obişnuit la creşă şi îi place mult ( mă rog, de o săptămână parcă suntem în primele zile de creşă), are momente când, înainte de a pleca,  mă ia în brațe şi mă priveşte într-un anume fel.

Copiii dau pe afară de iubire. De-am şti să o primim pe toată!

Mame, să vă mângâiați, să vă îmbrățişați şi să vă pupați copiii, mai ales cât sunt mici, cât mai des, cât mai strâns şi cât mai apăsat! Să le iasă ochii din cap!😁 Cresc repede şi o să tânjim amarnic după bebeluşeală, tălpițe dulci, mânuțè mici şi un corpuşor cuibărit la pieptul nostru. Atunci o să stăm noi cu păturici în brațe şi o să pupăm fotografii.

Sursa foto: Aici

Publicitate