Pe 7 iulie m-am mutat la casa mea și de atunci mă tot țin să mă dau mare pe blog. Mi-ar fi plăcut să scriu atunci, în primele zile. E o diferență între articolele scrise spontan și cele peste care deja s-a pus un strat de praf. Poate dacă scriam atunci, v-aș fi descris fain, frumos, despre ușurarea stranie pe care o simți când pui primul bagaj jos, în casa ta și cum atunci simți că începe adevărata viață de familie, alături de soțul și copilul tău.

V-aș fi spus despre cum Felix s-a împrietenit din prima zi cu copiii din vecini și despre cum aceștia năvălesc în casă precum turcii, rad biscuiții de pe masă, fac vraiște în jucăriile lui Felix și apoi ies  buluc din casă lăsându-te năuc și  cu casa varză.

V-aș fi  spus cât de liniștit și binecuvântat te simți când ridici ochii spre cerul nopții și vezi puzderia de stele, Carul Mare care stă să îți cad în cap și luna care o dă în vileag pe cumătra vulpe ascunsă în păpușoi.

V-aș fi  spus cum fiecare cânt de cocoș îmi redă câte un fragment din frumoasa-mi copilărie.

V-aș fi spus despre cum îmi crapă pantalonii în fund de la cât de imens pun pasul pentru a ajunge cât mai repede în casă când aud niște balauri, lighioane sau mama lor știe ce or fi. Un astfel de animal îngrozitor cred că l-am identificat cu ajutorul Youtube-lui: vulpea! tot ea, roșcata cea vicleană! Semăna cu sunetul pe care îl scot vulpoii când se luptă.

V-aș mai fi spus și pozat ( am pozat dar nu au ieșit niște poze relevante) eșarfele de ceață de la nivelul solului. Eșarfe romantice și nostalgice ce-mi aduc aminte ( curios lucru!) de  anumite personaje din cărți trăite intens, ale căror rânduri mi-au pus imaginația să croșeteze amintiri care-mi dau amuzanta senzație că eu le-am trăit.

V-aș fi spus despre roua dimineții, de fapt, despre râurile de ape care îmi curg dimineața pe geamuri, mașină și pe hainele de pe sârmă; despre cum iarba de dimineață este cea mai bună soluție de curățat încălțămintea; despre cele 7-8 grade de dimineața și 17-18 de după-masa.

V-aș fi spus despre ce spectacol dau pe cer norii în tovărășie cu soarele sau luna. Aici  se joacă o scenetă dramatică de zici că vine sfârșitul lumii, aici se joacă una romanțioasă de te simți ca un proaspăt îndrăgostit.

V-aș fi spus că de 10 ani aștept să mai am un câine lățos și frumos care se bucură la venirea noastră acasă. Mă bucur că Felix va avea un prieten de nădejde care îl va învăța ce este devotamentul, iertarea, răbdarea, iubirea pură și simplă.

Poate v-aș fi spus cum e să stai duminica dimineața pe treptele scărilor de la bucătărie la o gură de cafea cu soarele, roua, gâzele și avioanele din Ghimbav.

V-aș fi spus de rândurile de case care se construiesc în spatele casei mele, de cât mă enervează chestia asta și de cum orice petic de pământ se transformă în beton.

V-aș fi spus că sunetul ropotului de ploaie, mirosul ierbii de după și curcubeul sunt terapii pentru  minte și suflet.

Nu ratez a vă spune cât sunt de fericită că Felix zburdă prin curte, că stă mult afară, că e sociabil, că îi place să cheme copiii la el acasă și să le arate casa și jucăriile lui. Când o începe să  spună : Mama, fă-ne și nouă niște gogoși nu cred că o să îmi mai placă așa de mult.

Vă spun că nimic din toate astea nu ar fi fost posibile dacă părinții noștri trăiau și pentru  altceva decât pentru noi, dacă sora mea nu  avea milă de mine și dacă nașul nostru nu ne era și naș, și prieten, și frate.

Petrecerea de casă nouă nu am dat-o ,dar este plănuită în viitorul apropiat.Vreau să fie o petrecere cu oameni mulți,veseli și dănsăreți!

Titlul articolului este relevant în sensul că pentru mine sper că asta a fost ultima mutare din viața mea. Este un nou început, dar sper să fie ultimul de acest gen. Este a 10-a mutare în 15 ani! Îmi ajunge, frate!

Acum că v-am zis cât de multe aș fi vrut să vă  spun, închei cu un citat amuzant: Vizitatorii trebuie să se poarte în aşa fel încât gazdele să se simtă acasă (  J.S. Farynski)

 

Sursa foto: aici

Publicitate