Doamne ce bine că vine 8 martie! Începuserăm, noi părinții, adică unii, căci există „unii” și „alții, „să ne pierdem sensul pe Pământ. Pentru ce să mai muncim, dacă nu pentru a lua un super cadou pentru învățătoare? Pentru ce să mai ducem copiii la școală, dacă nu pentru a avea onorabila oportunitate de a ne impresiona învățătoarea cu un super cadou? Pentru ce să mai facem grup pe WhatsApp, dacă nu pentru a pune limitele clare între „unii” și „alții, ” și a demonstra că unii dintre noi ne-am gândit, ne-am implicat, ne-am dat peste cap, am făcut un super gest pentru o super învățătoare?

Este învățătoarea NOASTRĂ și trebuie să vadă cât de mult o apreciem, noi, PĂRINȚII. TREBUIE să luăm un cadou minunat, de care să fim foarte mândri și care să ne aducă mulțumirile înlăcrimate ale învățătoarei. Este o misiune importantă dată de divinitate, de aceea doar unii sunt aleși pentru a o duce la îndeplinire.

Desigur, ceilalți, care și-au pierdut sensul în viață și-l pot regăsi contribuind la acest super cadou sau pot rămâne cu falsa impresie că și-au găsit sensul luând, în mod individual, un buchet de flori care va fi dăruit de către copil ( ceva greu de iertat pentru părinții care salvează Crăciunul și Primăvara și care nu-și pot hrăni „pipota” până la explozie cu mulțumirile și fibrilațiile învățătoarei) sau, cel mai grav, pot rămâne pierduți pe viață neducând nimic și neștiind, în ignoranța lor, că ei contribuie la dispariția femeii de pe Pământ, care nu va mai ști că e femeie dacă nu primește cadouri de 8 Martie.

Am impresia că părintele a ajuns să se bage prea mult în viața de la școală a copilului, ba vine și cu propuneri de activități către educator, învățător, profesor. Au proiecte? Lucrează cu drag și spor să facă cel mai frumos și interesant proiect. Vrea să ia 10 și un smiley face! Copilul? Dacă a lucrat? Păăăăăi..daaa…s-a uitat și el , a venit cu niște idei care nu erau chiar bune, dar măcar l-am lăsat să vorbească.

Da, recunosc, sunt ușor ironică, dacă nu chiar răutăcioasă, ar spune…unii. Înțeleg și bunăvoința, și aprecierea pentru cineva, și lingușirea , și necesitatea de a te da după majoritate ca să îți păstrezi totuși o imagine bună, că până la urmă nu e o chestiune de viață și de moarte ca să o ții pe a ta mort-copt. Dar nu înțeleg de ce le furăm copiilor învățătoarea?! De ce nu oferă ei un buchet gingaș de flori? Prin copiii noștri ne arătăm și noi respectul și aprecierea pentru învățătoare. Mă gândesc că astea sunt și așteptările ei de la elevii ei, nu de la părinții elevilor.

Avem copii ambițioși? NU! Avem părinți ambițioși? DA! Avem copii respectuoși? NU! Avem părinți respectuoși? MMMMDANU! Au copiii învățătoare? NU! Au părinții învățătoare? AU! E normal? NU! Atunci haideți să le dăm înapoi copiilor învățătoarea și noi să ne vedem de ale noastre, dacă mai știm care-i oala noastră care fierbe. Haideți să îi învățăm să dăruiască punându-i pe ei să dăruiască; să își facă proiectele muncind mai mult cu capul lor și mâinile lor; să-i lăsăm să încerce, să greșească, să se „ardă” că apoi tot ei vor găsi o soluție mai bună, o metodă mai bună. COPIII se duc la școală, ei trebuie să răzbească acolo, nu părinții. COPIII oferă bomboane de ziua lor, mărțișor de 1 martie, flori de 8 Martie și poate un mic cadou de Crăciun. Copilul stă față în față cu învățătorul, iar între ei nu trebuie să fie „coada” niciunui părinte. Părintele îndrumă și ajută, nu face teme și proiecte, nu ia note, nu e disperat să arunce cu banii pentru cadouri, atenții și ochi de panseluță.

Astea fiind spuse, aici pe blog, vă mărturisesc că și eu am dat bani pentru super cadoul de 8 Martie. Eu mi-am exprimat dorința de a dărui copilul meu flori, vreo doi-trei nu au zis nimic ( probabil ei vor fi din categoria „pierduți pe viață”) ,iar restul a considerat că este o idee minunată, superbă și vindecătoare de suflete rătăcite. M-am supus majorității ca să fiu drăguță , puțin ipocrită, dar și pentru că mi-e teamă de oprobriul public. Și mai recunosc că am totuși un dram de curaj în a-mi susține principiile și îl voi trimite pe copil cu un buchet de flori, mic, simbolic, separat de grandiosul cadou oferit de către părinții implicați.

Din teama de a nu mă discredita pe veci, simt nevoia de a vă asigura că susțin buna intenție de a lua la comun un cadou pentru cei care ne educă odraslele în momente care mi se pare mie speciale: final de an, final de ciclu de învățământ. În rest, tare mi-aș dori să lăsăm învățătoarea copiilor. Este a lor și ei sunt ai ei. Și punct!

Sursa foto: aici

Publicitate