Prima zi de schi pentru Felix. A fost extrem de nerăbdător și entuziasmat să vină mai repede ziua asta ca să poată zbura cu schiurile așa cum a văzut la televizorul lui tataie Silviu.

Explicațiile mele legate de zburatul cu schiurile nu i-au tăiat din entuziasm pentru că dacă nu zboară acum, o să zboare data viitoare ( prima lecție). Copilul este optimist. A fost la schi, a venit, i-a plăcut, nu a zburat, dar mai vrea. Ușor dezamăgit că nu a schiat așa cum se aștepta dar, în continuare, optimist că data viitoare sigur va zbura. Eu, pfuai de mine! ,eu am fost mega încântată. Zici că al meu copil era the one and the only care a atins niște schiuri ever! Alo,Presa! Aici, aici, vă rog un interviu , un breaking news!

Am fost tare fericită, nu mândră, ci fericită pentru el. Că a fost singur până în Poiană, adică fără vreo educatoare sau părinte care să sară să-l intrebe de pipi-caca, de apă, de frig sau mai știu eu ce. S-a descurcat el acolo, cu niște adulți pe care nu i-a mai văzut niciodată. S-a descurcat și de pipi, și de apă , și de frig, a făcut cum a putut față conflictelor cu copiii mai mari care i-au tras pumni în cap si piept și l-au făcut bebeluș. Ah, ce copil mare am….și mic, ca la 5 ani. Așa drag mi-a fost de micul meu mare…sau de marele meu mic! 🙂

În altă zi mi-a arătat într-un filmuleț cum a căzut. Nu era ofticat, era chiar amuzat ( a doua lecție). A căzut și imediat s-a ridicat și a luat-o de la capăt ( a treia lecție). Și mie iar mi-a fost drag de el! Și atunci, m-am gândit că eu, ca părinte , și ca mulți dintre voi, mă bucur enorm pentru cele mai mici reușite și, cel mai important, mă bucur și îl laud pentru încercările lui de a obține ceva. Îl încurajez să nu cedeze de la prima căzătură și să nu fie ofticat. Încerc să-i explic cum stă treaba cu relația dintre dorință , efort și rezultat. Că uneori faci la mișto pentru prima dată un tort diplomat și, surpriză! ți-a ieșit perfect, de pus la Story pe Facebook , nu alta! ,dar cum ești singur acasă, doar tu te bucuri de el . Iar alteori, când trebuie să dovedești la un concurs difuzat la TV că tu faci cel mai bun și perfect tort diplomat din lume, îți iese ceva ce seamănă a negresă coaptă în focurile iadului.

Văzând eu cum reacționez la eforturile, reușitele și eșecurile lui Felix, m-am întrebat: oare de ce față de mine nu sunt indulgentă? De ce eu nu am niciodată coroniță pe cap ? De ce nu mă încurajez să încerc ceva ce îmi doresc? De ce îmi înțep balonul cu dorințe cu acul neîncrederii și spun:” Eh, o prostie! Nu sunt eu în stare! Nu am când,nu știu, nu pot,nu are sens, e prea târziu!”? Ha? Îmi spune și mie cineva de ce dacă totuși încerc ceva și o dau în bară, de ce arunc asupra mea vorbe de ocară și mă închid în convingerea neputinței ca într-un coșciug? De ce? De ce nu mă încurajez? De ce nu mă privesc pe mine însămi așa cum îmi privesc copilul? De ce el ar putea și eu nu? De ce nu mă șterg de praf și merg înainte sau mai încerc o dată? Vă spun tot eu de ce? Pentru că mi-e rușine de ceilalți. De ce îmi acord atâta importanță în fața altora când știu foarte bine că în fond pe nimeni nu interesează în mod real realizările sau eșecurile mele? La întrebarea asta răspunsul pe care îl am până la data de 18.02.2021 este ” de fraieră”.

Frate, dacă eu îi spun copilului meu că încercarea moarte n-are, de ce nu îmi spun și mie asta? Contează vârsta? Hmm..ar putea dacă vrei musai să îți pui piedici sau să găsești scuze. Într-adevăr, unele lucruri parcă merg mai bine făcute la 20 de ani de exemplu, dar practic, nu cred să fie ceva ce nu mai poți încerca din cauza vârstei.

Aș vrea să am atâta ambâț în fundul meu încât să văd ce tragedie se întâmplă dacă pun în aplicare cele 3 lecții învățate de la Felix:

  1. Fii optimist și crede în a doua șansă! Ce haous se va întâmpla în Univers dacă mă gândesc că dacă nu a fost să fie acum, poate o să mai am vreodată șansa de a încerca, sau poate apare vreo oportunitate. Daca nu este acum, poate este data viitoare!

2. Ia fiecare căzătură ca pe o lecție, ca fiind un pas în dezvoltarea ta. Ce rost ar avea să plâng și să mă supăr pe veci pe mine dacă am avut un eșec strălucitor? Mai bine zâmbesc în fața eșecului și

3, mai încerc o dată pentru că-s a naibii:)) sau las totul uitării și merg mai departe cu fruntea sus ca să mă bronzez uniform pe față 😉

Știu că sunteți mulți ca mine: neîncrezători în propriile voastre capacități, temători de gura lumii, convinși că nu meritați mai nimic, dornici să evadați din carapacea asta care vă ține pe loc și vă face de multe ori să mergeți pe cărbuni încinși cu pas lent și zâmbind pentru ca nimeni să nu știe de suferințele voastre. Mai știu că toți căutați să înmuiați carapacea asta sau să o spargeți măcar pe alocuri. Cum faceți acest lucru? Ce vă determină? Ce ați reușit să faceți, să realizați, deși până să se spargă buba nici cu gândul nu gândeați? Cum s-a spart buba? V-ați enervat într-o zi și ați pus biciul pe cai?

Aștept poveștile voastre ….reușite sau eșuate 🙂

Sursa foto: aici