Vă rog, puțin respect! O mică plecăciune mi-ar gâdila orgoliul dar, cum sunt o  tipă faină, pot înțelege durerile de spate. Da , pe lângă faptul că sunt o tipă faină ( e de domeniul trecutului chestia asta, dar mie îmi place să trăiesc în trecut) , mai sunt și președinte. Și nu președintele lu’ Pește , ci Președintele Comitetului de Părinți. Deci, vă rog, puțin respect, căci nu mai sunt o neica nimeni!

Cum am ajuns în această înfricoșătoare poziție? Făcând ce nu făceam eu niciodată la școală: ridicând mâna. Ce duh curat sau necurat m-o fi pus să fac asta, nu știu, dar știu că  am avut așa un impuls, o chestie nefirească pentru mine, un ghiont în stomac, un moment de pierdere a lucidității.

La final de ședință am întrebat ce presupune acest mare rol. Răspunsul nu m-a lămurit, dar poate știe Google sau vreun cititor de-al meu înflăcărat. Adică mi s-a părut prea simplu. Sau poate chiar așa e și mi se pare mie că e big deal pentru că  titlul este pompos  și mie nu îmi place să dezamăgesc.

De la un timp, am momente de vitejie, când simt că aș putea conduce și o armată călare pe un Pegas, când aș putea muta munții, ba chiar aș putea face și o prăjitură. Poate dorința mea de a fi într-un fel în care nu sunt mai dă pe afară, este așa…ca un vulcan căruia i s-a făcut greață  de la noxele din atmosferă și dă pe afară niște lavă din asta fierbinte, arzătoare, care ” taie și  spânzură ” totul în  calea ei. Apoi îi pare rău că  nu a băut o limonadă acră, poate i-ar fi trecut greața și lava ar fi  rămas mocnită înlăuntrul lui și lui îi era bine cu căldurica aia la burtă. Dar nu-i problemă, am făcut cândva un curs Adapting to change și nu l-am făcut degeaba.

În orice caz, președinte sau nu, sunt în primul rând mama unui copil care se duce la o grădiniță cu ceva lipsuri. Sunt mama unui copil care crește văzând cu ochii  și care începe să se confrunte cu diversitatea sufletelor omenești. O să vadă că el are și alții nu au. O să vadă că el nu are și alții au. O să primească vorbe dureroase și o să lovească și el la fel, în alții. Deja îmi face comparații între grădinița de stat și creșa privată la care a fost până acum. Și eu fac comparații, dar nu-mi doresc decât să fie sănătos, educat și bun. Restul, le rezolv eu când o să fiu directoare :)))

Până la următorul act de vitejie, vă invit să-mi povestiți despre actele voastre de vitejie și consecințele acestora. (Poate mă trezesc cu un comentariu de genul: Stimată donșoară, vă scrie Președintele României, fost băiet de grădiniță, să vă spună că toooootul va fi bineeee și că mâine te duci la seeeeeerviciuuuuuu. No, haaaaai, culcăăăăăă-teeee!

 

Sursa foto: aici

Publicitate