Zilele trecute am fost martora unei discuţii dintre fiica unei doamne, căreia i se făcuse rău, şi operatorul de la 112. Din răspunsuri mi-am dat seama ce întrebări se puneau, dar am realizat şi faptul că dacă aş fi fost eu în locul fiicei habar nu aveam ce să răspund, deşi era vorba de un membru al familiei, nu de o persoană oarecare. De exemplu, eu nu aş fi ştiut să spun dacă mama e hipertensivă sau hipotensivă şi nici ce pastile ia.

În mare ştiu cu ce probleme se confruntă clanul din care fac parte, dar, uite că, nu ştiu amănunte care, acum, mi se par foarte importante: afecţiunea de care suferă şi pastilele cu care o tratează. De altfel, mă dau foarte îngrijorată de starea de sănătate a alor mei, le spun să se ducă la medic, mă enervez dacă merg pe principiul „atâta timp cât pot să mă mişc, nu mă duc nicăieri” şi iau foc când îi aud că nu au timp să se ducă la medic că şeful are nevoie de ei şi nu-l pot lăsa baltă.

Nu m-am gândit niciodată că aş putea suna la 112 pentru cineva din familie. În plus, credeam că suni la 112, spui că cineva nu e într-o situaţie prea fericită şi în 5 minute salvarea e la uşă. Asta dovedeşte cât de superficial am privit posibilitatea că voi avea nevoie de serviciile ambulanţei, faptul că viaţa asta chiar te poate pune în cele mai nebănuite situaţii şi că nu e de ajuns să crezi că ţie nu ţi se poate întâmpla.

Vă sfătuiesc să vă întrebaţi familia, prietenii, vecinii , pe oricine vreţi voi, de ce afecţiune suferă, dacă sunt medicamente la care au reacţie alergică puternică sau cu care nu au voie sub nicio formă să interacţioneze, să aveţi în portofel, geantă sau telefon numărul unei persoane de contact şi să vă rugaţi fierbinte să nu aveţi parte de serviciile ambulanţei sau poliţiei.

Luaţi aminte la două chestiuni foarte importante, din punctul meu de vedere:

  • puteţi suna la 112 în orice stat membru al Uniunii Europene, operatorii vorbind mai multe limbi de circulaţie internaţională
  • dacă sunteţi în pericol şi nu puteţi vorbi, sunaţi la 112, iar operatorul vă va spune să tuşiţi sau să scoateţi orice zgomot pentru a-şi da seama că nu este un apel făcut din greşeală şi că sunteţi în pericol.

Pe site-ul http://www.112.ro găsiți tot ce trebuie să știți despre:

Să auzim de bine!

Sursa foto: aici

Publicitate